radu popa-nedelcu

Radu Popa-Nedelcu, născut în Râmnicu Vâlcea la data de 05.12.1988. A urmat cursurile Facultății de Medicină Generală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca între anii 2007 și 2013. Ulterior examenului de rezidențiat, a ales specialitatea medicină legală urmând curriculum de pregătire în perioada 2014-2017 la Institutul de Medicină Legală din Cluj-Napoca. Din 2016 a început un doctorat în medicină la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, lucrare încheiată și prezentată în anul 2020. În ultima perioadă a rezidențiatului (2016-2017) a fost cadru didactic asociat la Catedra de Medicină Legală a Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, iar din 2018 lucrează ca medic specialist legist la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea. În tot acest interval, a fost o perioadă voluntar al Organizației Studenților Mediciniști din Cluj-Napoca și a participat la numeroase congrese și conferințe medicale naționale și internaționale. De asemenea, a absolvit cursuri de perfecționare postuniversitare și a publicat articole de specialitate în jurnale de circulație națională și internațională. Este membru în Colegiul Medicilor din România, Societatea Română de Medicină Legală și Societatea Clujeană de Medicină Legală.