mircea lăzărescu

Lăzărescu Mircea, născut în 1939 la Lugoj, a studiat medicina la Timişoara şi Cluj, terminând-o (1961) cu o licenţă despre copilul instabil (ADHD). După stagii la Spitalul de Neuropsihiatrie Infantilă „Păclişa-Haţeg” (alături de Dr. V. Ilea) şi Sanatoriul de nevroze „Săvârşin” (alături de Dr. A. Dan), devine (1965) asistent al Prof. E. Pamfil, la Clinica Psihiatrică din Timişoara. Doctoratul (1969) se referă la psihopatologia fobiei, fiind urmat de publicarea cărţii „Patologie obsesivă” (1973).

La Clinica din Timişoara (pe care a condus-o între 1983-2010) s-a preocupat de psihiatria comunitară şi a înființat un registru de cazuri pentru psihoze (1985-2004). Principalul domeniu de interes a fost psihopatologia (cărţi publicate: „Introducere în psihopatologia antropologică” (1989), „Psihopatologie Clinică” (1994), „Psihopatologie, sociologie, antropologie” (2002), „Bazele psihopatologiei clinice” (2010), activând constant în secțiile respective ale AEP şi WPA.

Din 1992 a devenit profesor, a condus doctorate şi a fost ales Membru Emerit al Academiei de Știinţe Medicale. Între 1990-1995, a fost Preşedinte al Asociaţiei Psihiatrice Române, stimulând formarea multor asociaţii de profil (Asociaţia Română de Psihoterapie, Asociaţia Rezidenţilor în Psihiatrie, Asociaţia Română de Psihiatrie Socială etc.). În 1990, a înfiinţat Asociaţia Psihiatrică Timişoara (a cărui Preşedinte este în continuare), prin intermediul căreia a organizat multiple manifestări ştiinţifice naţionale cu participare internaţională, două Congrese internaţionale de psihopatologie (1992, 1994), şi două simpozioane danubiene de psihiatrie (1996, 2012).

A mai publicat monografii în colaborare („Patologie obsesivă”, cu Dr. O. Bumbea – 2008), „Tulburările de personalitate”, cu Prof. Dr. A. Nireştean - 2007). În ultimul deceniu, s-a preocupat de psihopatologia evoluţionist-culturală („Ce e tulburea mentală” – 2014) şi mai ales de aplicarea acestei doctrine la psihoze („Psihopatologia psihozelor” – 2016; „Principalele sindroame ale psihopatologiei şi corespondentul lor în normalitate” – în curs de elaborare).

A publicat texte de memorialistică („Culorile nostalgiei” – 1998; „Odiseu fără Ithaca” – 2009), eseuri de antropologie filosofică („Eseu despre ființele intermediare” – 1994; „Despre sărbători, grădini şi logos” – 2004) şi a fost interesat de contribuţia intelectualilor români la sinteza culturală a modernităţii Europei („Chin, extaz şi nebunie înaltă în sec. XX” – Cioran, 2011; „Gâlceava înțelepților asupra timpului” – Cioran, Eliade, Noica, Heidegger; „Insuportabila filosofie”, Noica – 2017), participând constant la simpozioanele Cioran şi Noica.