Dr. Vasilian Cristina a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeş” din Timișoara, apoi rezidențiatul în psihiatrie la Clinica Psihiatrică „Eduard Pamfil” din Timișoara. În prezent își desfășoară activitatea ca medic primar psihiatru în cadrul Compartimentului de Psihiatrie de Legătură din Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara.
A participat la numeroase studii clinice multicentrice ca investigator și a urmat programe de formare în bună practică în cercetarea medicală. Activitatea clinică și de cercetare a Dr. Vasilian se concentrează asupra domeniului medicinei psihosomatice, interfața dintre sănătatea fizică și mentală. A participat la numeroase manifestări științifice și este autor de lucrări științifice în reviste naționale și internaționale. Dr. Vasilian sprijină și militează pentru dezvoltarea psihiatriei de legătură în România.
Organizator | Parteneri Științifici | Sub Egida | Management Eveniment | |||
Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie | Societatea Română de Epidemiologie | Academia Română Filiala
Cluj-Napoca
| Academia de Științe Medicale
| PCO – Ralcom Exhibitions srl |