Ana Aliana Miron a absolvit Facultatea de Medicină, profilul medicină generală, în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca. A urmat rezidențiatul în psihiatrie, inițial în Cluj-Napoca și apoi în Brașov. În prezent este medic primar psihiatru. Lucrează la Spitalul de Psihiatrie și Neurologie din Brașov din 2011, inițial ca medic psihiatru, iar din 2022 ca medic șef al secției Psihiatrie II. Este pasionată de aspectele clinice ale psihiatriei, în special de patologia psihiatrică majoră, dar și de cercetarea științifică. În prezent este, de asemenea, doctorand în domeniul medicină în cadrul Universității Transilvania din Brașov, având o tematică de cercetare în cadrul tezei doctorale legată de tratamentul în schizofrenie. A colaborat la mai multe studii clinice multicentrice internaționale în domeniul tulburării afective bipolare și schizofreniei. Este autor și colaborator în cadrul mai multor articole științifice publicate în jurnale de specialitate.
Organizator | Parteneri Științifici | Sub Egida | Management Eveniment | |||
Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie | Societatea Română de Epidemiologie | Academia Română Filiala
Cluj-Napoca
| Academia de Științe Medicale
| PCO – Ralcom Exhibitions srl |