Conf. Dr. Mihai Adriana este angajată la Universitatea de
Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie
„George Emil Palade” din Târgu Mureș, disciplina de psihiatrie din 1996,
medic primar psihiatru în Clinica Psihiatrie 1 Târgu Mureș, Director al
Centrului de Psihoterapie și Dezvoltare Personală (IPPD) din 2009, unde este
psihoterapeut în terapia sistemică de cuplu și familie. Ca cercetător în
domeniul psihiatriei și om de știință, ea a publicat peste 100 de lucrări
științifice în extenso cu un factor de impact total: 83.102. Rezultatele
cercetărilor au fost prezentate la numeroase congrese și manifestări
științifice. Studiile sale au documentat schimbările sistemului de sănătate
mintală din Europa de Est; lucrările sale au adus, de asemenea, o importantă
contribuție în domeniul psihiatrie de urgență, psihiatria de legătură și al
educației în medicină si psihoterapie.
În activitatea de cercetare a colaborat cu universitățile de
medicină din țară, dar și cu Universitatea Charite din Berlin (1 proiect) și
Berkeley University, California, S.U.A. (4 proiecte) în cadrul unor proiecte de
cercetare comune, de asemenea a făcut parte din colective de cercetare
multicentrică în proiecte finanțate de U.E. prin diferite programe de cercetare
(EOSC EU, COST EU).
Activitatea organizatorică și educativă a fost recunoscută
prin câștigarea Premiului Educațional oferit de Institutul Lundbeck (2002).
Activitatea științifică a fost recunoscută prin 6 premii acordate de diferite
organizații: WPA (World Psychiatric Association), EPA (European Psychiatric
Association), Berlin Summer School, ARPP (Asociația Română de Psihiatrie și
Psihoterapie), Geneva Initiative, 9 premii acordate de CNCSIS (Consiliul
Național al Cercetării Științifice din Învățământul Superior). Membru în
comitete ale diferitelor asociații internaționale: Vicepreședintele Secției
pentru Educație în Psihiatrie a WPA, Președintele Secției de Comportamente
Adictive ale EPA (2009-2011), Președintele EFPT (Federația Europeană a
Rezidenților în Psihiatrie în
2001-2003); membru internațional al APA (Asociatia Americana de
Psihiatrie).
Organizator | Parteneri Științifici | Sub Egida | Management Eveniment | |||
Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie | Societatea Română de Epidemiologie | Academia Română Filiala
Cluj-Napoca
| Academia de Științe Medicale
| PCO – Ralcom Exhibitions srl |