AL 17-LEA CONGRES NAȚIONAL AL SOCIETĂȚII ROMÂNE DE
CHIRURGIE CARDIOVASCULARĂ
27 - 29 OCTOMBRIE 2022
Eveniment față în față
Hotel Sport, Poiana Brașov
Prof. Dr. Costache Victor și-a început studiile de medicină la Iași în 1993. La sfârșitul studiilor universitare, s-a perfecționat în Franța, efectuând rezidențiatul în specialitatea chirurgie cardio-toracică în cadrul spitalului universitar din Grenoble. La sfârșitul celor 5 ani de rezidențiat, a devenit medic specialist în chirurgie cardiacă, vasculară și toracică. De asemenea, pe parcursul acestei perioade a obținut și titlul de Doctor în Științe (anul 2009).
Datorită unei pregătiri aprofundate în domeniul chirurgiei, susținută de numeroase stagii practice instructive efectuate în Franța, Canada și Statele Unite ale Americii, a reușit să dobândească cunoștințele și abilitățile necesare pentru a excela în acest domeniu al medicinii. A avut oportunitatea să lucreze cu medici celebri, precum profesorul Alain Carpentier, profesorul Dominique Blin, profesorii Jean Luc Magne, Christian Letoublon, Marcel Dahan, alături de care a câștigat o vastă experiență profesională.
În anul 2010, a devenit medic la spitalul Annecy, unde a pus bazele, alături de colegii săi din Lyon, unui nou departament de chirurgie cardiacă. Pe tot parcursul acestei cariere profesionale, a reușit să acumuleze o vastă experiență clinică și de cercetare, iar în anul 2014 a luat decizia de a reveni în România tocmai pentru a implementa toate aceste cunoștințe în inima spitalului European Polisano din Sibiu. A fost unul dintre fondatorii primului centru universitar privat de chirurgie cardiovasculară din România, având ca și obiectiv de a sensibiliza studenții la medicină, personalul medical și non-medical vis-a-vis de această specialitate esențială a medicinei. Deschiderea acestui centru i-a permis realizarea în plan profesional a numeroase premiere naționale sau europene în chirurgia cardiovasculară și endovasculară.
Din 2010 este membru titular al Colegiului Francez de Chirurgie Cardio-Vasculară şi Toracică.
În anul 2016 a înființat primul Centru internațional de cercetare specializat în chirurgia cardiovasculară din România, fiind implicat ca și director de grant în mai multe proiecte: 2016 – 2020 NextCARDIO (Next generation computer aided research in cardiovascular disease management); 2018 – 2019 ENSURE (Educating students for developing high quality research skills, Norway); 2015-Saving Hearts (Innovative Methods and Techniques in Cardiovascular Disease Treatment;)
Din 2014, este membru al Societății Internaționale de Chirurgie Endovasculară, al Jurnalului European de Chirurgie Cardiovasculară și Toracică, al Societății Internaționale a Specialiștilor Endovasculari, ca de altfel și membru al Colegiului Francez de Chirurgie Toracică și Cardiovasculară.
În anul 2017, a fost ales președinte al Comisiei Naționale de Chirurgie Cardiovasculară în cadrul Ministerului Sănătății și președinte al Societății Române de Chirurgie și Tratament Endovascular Transcateter.
Din 2017 până în prezent, este coordonator de doctorate - domeniul medicină.
Pe 4 noiembrie 2019, a fost numit Ministrul Sănătății.
Începând cu februarie 2020, Prof. Dr. Costache este membru al Academiei Franceze de Chirurgie.
Din mai 2020 până în ianuarie 2022 a fost Director Medical și șeful Secției de Chirurgie Cardiovasculară la Spitalul „Sf. Constantin” Brașov.
Din februarie 2022 până în prezent, este Directorul Departamentului de Chirurgie Cardiovasculară de la Spitalul Clinic Sanador București.
În iulie 2021 a devenit profesor universitar la Universitatea „Titu Maiorescu” București, Facultatea de Medicină, Departamentul de Chirurgie și din februarie 2022 este Prorector al aceleiași universități.