SVM 2020
Simpozionul de Ventilație Mecanică

Manifestare însoțită de o expoziție medicală specializată

05 - 08 martie 2020
World Trade Center, București, România

23 credite EMC
Simpozionul de Ventilație Mecanică a fost creditat de către
Colegiul Medicilor din România cu 23 de credite EMC,
conform adresei 1048 / 13.02.2020.

Organizatori
Click pe linkul de mai sus
pentru a consulta lista Organizatorilor evenimentului. 

Regulamentul Ralcom Exhibitions srl
privind Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal

Documentul pe care îl parcurgeţi vă prezintă politica societăţii privind modul de colectare şi gestionare a datelor cu caracter personal, astfel cum aceste proceduri sunt reglementate de Regulamentul (UE) 2016/679 aplicabil din 25 mai 2018, cu privire la protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date.

Pentru orice întrebare sau nedumerire în privinţa termenilor utilizaţi mai jos sau asupra oricăror alte probleme legate de modul în care noi înţelegem să păstrăm confidenţialitatea datelor dvs., vă rugăm să ne contactaţi la următoarea adresă de e-mail protectiadatelor@ralcom.ro

Prin intermediul serviciilor prestate, societatea Ralcom Exhibitions srl prelucrează date cu caracter personal în scopul exclusiv de realizare a serviciilor angajate în conformitate cu obiectul său de activitate cu fiecare partener contractual. În acest sens și în temeiul dispozițiilor Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, societatea Ralcom Exhibitions srl are datoria de a respecta toate obligațiile sale conform legislației aplicabile privind protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date și orice alte reglementări de drept român sau european privind protecția datelor personale.

Cu acest scop, societatea Ralcom Exhibitions srl adoptă prezentul Regulament privind Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal prin care informează partenerii, beneficiarii și salariații săi că este angajată în a menține strict confidențiale toate informațiile cu caracter personal colectate și nu va dezvălui informațiile cu caracter personal, cu excepția angajaților săi și contractorilor care lucrează la sediul său, care au nevoie de aceste informații pentru realizarea serviciilor contractate cu beneficiarii săi. Angajații și contractorii societății Ralcom Exhibitions srl au fost instruiți și îndrumați la rândul lor să păstreze caracterul confidențial al acestor date. 

Totodată, societatea Ralcom Exhibitions srl nu va dezvălui, transmite sau pune la dispoziţia terților informații cu caracter personal decât dacă aceste dezvăluiri, transmiteri sau puneri la dispoziția terților au fost aprobate prin consimțământul persoanelor ale căror date sunt prelucrate.

Prin implementarea unor măsuri necesare din punct de vedere operațional, tehnic și organizațional care se impun pentru protecția informației cu caracter personal împotriva distrugerilor accidentale sau ilegale, modificărilor și dezvăluirilor sau accesului neautorizat la datele personale, societatea Ralcom Exhibitions srl garantează securitatea acestor date și eliminarea oricăror riscuri rezultate din divulgarea informațiilor cu caracter personal.

Societatea Ralcom Exhibitions srl monitorizează regulat eficiența standardelor de protecție și securitate a datelor personale, evaluând și adaptându-se permanent la riscurile posibile care ar putea altera integritatea, securitatea sau confidențialitatea informațiilor cu caracter personal. De asemenea, societatea Ralcom Exhibitions srl se asigură de respectarea programelor de securitate de către angajații și contractorii săi.

Reguli principale privind prelucrarea datelor cu caracter personal

Colectarea datelor

În scopul colectării datelor personale, societatea Ralcom Exhibitions srl desemnează utilizatori autorizați pentru operațiunile de colectare, introducere și păstrare de date cu caracter personal într-un sistem informațional.

Orice modificare a datelor cu caracter personal se face numai de către utilizatori autorizați desemnați de societatea Ralcom Exhibitions srl.

Societatea Ralcom Exhibitions srl aplică măsuri pentru ca sistemul informațional să înregistreze cine a făcut modificarea, data și ora modificării. 

Stocarea datelor

Ralcom Exhibitions srl va păstra datele cu caracter personal numai pentru perioada realizării scopului prelucrării și numai pentru utilizarea lor în scopul pentru care au fost colectate.

La expirarea termenului pentru stocarea datelor în scopul prelucrării, datele cu caracter personal vor fi șterse, distruse sau vor putea fi transformate în date anonime atunci când ele vor putea fi utilizate în scopuri statistice sau științifice.

Accesul la datele personale

Accesul asupra datelor personale stocate în sistemul informativ va fi restricționat și permis doar acelor persoane care dețin o parolă de acces.

Societatea Ralcom Exhibitions srl securizează accesul la sistemele de operare și aplicații, precum și interdicția accesului îndepărtat către și din sistemele sale prin dezactivarea comunicării la distanță la nivelul sistemului de operare dacă nu există nevoia unei operații prin controlul riguros al accesului prin intermediul aprobărilor, controalelor regulate ale logărilor și operațiunilor efectuate.

Execuția copiilor de siguranță

Societatea Ralcom Exhibitions srl execută copii de siguranță ale bazelor de date cu caracter personal, precum și ale programelor folosite pentru prelucrările automatizate/electronice. Utilizatorii care execută aceste copii de siguranță sunt numiți de societatea Ralcom Exhibitions srl, într-un număr restrâns. 

Copiile de siguranță sunt stocate în locuri diferite decât cele unde sunt păstrate datele personale folosite în activitatea curentă.

Accesul la copiile de siguranță este monitorizat.

Instruirea personalului

În cadrul cursurilor de pregătire a utilizatorilor, societatea Ralcom Exhibitions srl efectuează informarea utilizatorilor cu privire la prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulaţie a acestor date, la cerințele minime de securitate a prelucrărilor de date cu caracter personal, precum și cu privire la riscurile pe care le comportă prelucrarea datelor cu caracter personal, în funcţie de specificul activității utilizatorului.

Utilizatorii din partea societății Ralcom Exhibitions srl care au acces la date cu caracter personal sunt instruiți asupra confidențialității acestor date și sunt obligați să respecte secretul acelor date.

În temeiul dispozițiilor Regulamentului (UE) 2016/679  cu privire la protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date persoanele în cauză beneficiază de: dreptul de acces și intervenție (rectificare) asupra datelor, dreptul de opoziție la prelucrarea datelor, dreptul de a cere transferul datelor catre alte organizatii, dreptul de a cere ștergerea datelor colectate.

Societatea Ralcom Exhibitions srl se menține în continuu informată asupra cerințelor legale pentru prelucrarea informațiilor cu caracter personal, iar procesul de prelucrare folosit de către societate este conform cu legile și reglementările în vigoare privind confidențialitatea și securitatea.

Datele personale înregistrate prin intermediul site-ului RALCOM.RO

Ce fel de informaţii colectăm de la aplicanți?

RALCOM.RO colectează informaţie de la utilizatorii săi în următoarele modalităţi: direct de la utilizator, din rapoartele traficului înregistrat de serverele care găzduiesc site-urile RALCOM.RO, precum şi prin intermediul cookieurilor. 

Informaţie furnizată direct de utilizator: Atunci când aplicanții noștri recurg la un serviciu furnizat de RALCOM.RO, aceștia vor putea fi întrebați care este numele lor, care este adresa de e-mail şi li se va putea putea cere și alte informaţii personale.

Informaţie din raportul de trafic al serverului: Atunci când un aplicant vizitează un site web, acesta dezvăluie anumite informaţii despre el, precum adresa sa de IP, ora vizitei, locul de unde s-a intrat in siteurile noastre. RALCOM.RO, ca şi alţi operatori, înregistrează această informaţie. 

Cookieuri: În ideea de a oferi un serviciu personalizat utilizatorilor noştri, RALCOM.RO poate folosi cookieuri pentru a facilita stocarea şi urmărirea preferinţelor aplicanților săi. Spre exemplu, putem folosi cookieuri pentru a putea identifica aplicanții săi şi pentru a putea furniza informaţii şi servicii bazate pe preferinţele pe care fiecare aplicant le-a exprimat în vizitele sale anterioare. De asemenea, reţele terţe de publicitate online pot folosi cookieuri pentru a putea adapta mesajele publicitare în funcţie de preferinţele fiecăriu aplicant. Cookieurile sunt fişiere de tip „.txt”, oferite browserului dvs. de un server web şi stocate apoi pe hard-discul computerului fiecărui aplicant. Folosirea cookieurilor este un standard actual la multe dintre siteurile importante pe care aplicanții le pot vizita. Majoritatea browserelor sunt setate să accepte cookieuri. Dacă aplicanții preferă acest lucru, atunci ei vor putea reseta browserul fie pentru a-i anunța ori de câte ori primesc câte un cookie, fie chiar să refuze acceptarea cookieurilor. Trebuie însă să aflaţi că unele secţiuni ale site-ului nostru nu vor putea fi vizualizate normal dacă aplicantul va seta browserul său să respingă cookieurile.

Trebuie, de asemenea, luat în seamă că ori de câte ori sunt dezvăluite în mod voluntar informaţii personale în mediul de comunicare online, forumurile online, programul de e-mail, programul de FTP, grupurile de discuţii, serviciile de chat, informaţia dezvăluită poate fi uşor colectată şi folosită de persoane neautorizate. Deşi RALCOM.RO face tot posibilul să protejeze informaţia  personală a fiecărui aplicant, RALCOM.RO nu va putea asigura sau garanta securitatea oricărui tip de informaţie pe care aplicanții  îl transmit, astfel încât transmiterea informaţiei într-un mediu inadecvat se face pe propriul risc din partea aplicantului. De asemenea, aplicantul trebuie să înțeleagă că este unicul responsabil pentru menţinerea secretului informaţiilor (parole, nume de utilizator, etc), legate de conturile pe care le-a dobândit ca urmare a folosirii serviciilor oferite de noi.

Cum şi când este folosită informaţia?

RALCOM.RO foloseşte informaţia colectată de la aplicanți în mai multe feluri, în funcţie de tipul de informaţie colectat:

Informaţie furnizată direct de utilizator: această informaţie este folosită doar în scopul personalizării serviciilor oferite şi a verificării identităţii aplicantului în vederea executării eventualelor contracte între aplicant şi societatea noastră în urma folosirii de către aplicant a serviciilor online dezvoltate de noi.

Informaţie colectată din raportul de trafic al serverului RALCOM.RO: acest tip de informaţie ne ajută să identificăm care secţiuni ale site-urilor noastre sunt secţiuni de interes pentru utilizatori. RALCOM.RO colectează, de asemenea, adresele IP ale utilizatorilor săi în scopul administrării sigure a sistemului nostru informatic, în scopul evitării activităţilor infracţionale şi, nu în ultimul rând, în scopul comunicării şabloanelor tipizate anonime ale utilizatorilor către clienţii noştri de publicitate.

Informaţie colectată prin intermediul cookieurilor: RALCOM.RO foloseşte cookieuri pentru a permite aplicanților folosirea cât mai utilă a serviciilor noastre şi în scopul obţinerii de informaţii statistice care să ne permită îmbunătăţirea serviciilor noastre. Cookieurile (aşa cum au fost ele definite mai sus) vor permite să salvăm parolele de acces şi preferinţele aplicanților astfel încât aceștia să nu fie nevoiți să le introducă din nou data viitoare când vor vizita site-urile noastre.

Cum protejăm noi informaţia colectată de la aplicanți?

Confidenţialitatea şi protecţia informaţiilor colectate de la aplicanți sunt de o importanţă deosebită pentru noi. RALCOM.RO nu oferă informaţia colectată unor terţi fără consimţământul  expres şi prealabil din partea fiecărui aplicant. Orice statistică privind traficul utilizatorilor noştri, pe care o vom oferi către terţe reţele de publicitate sau către site-uri partenere, este furnizată doar ca ansamblu de date şi nu include nicio informaţie identificabilă personal despre nici un utilizator individual.

Accesul aplicanților la anumite servicii şi informaţii din cadrul site-ului este protejat de o parolă. Este recomandat ca aplicanții să nu dezvăluie nimănui această parolă. RALCOM.RO nu vă va cere niciodată parola conturilor aplicanților în mesaje sau telefoane nesolicitate. Deci, aplicanții vor fi vă sfătuiți să nu dezvăluie această parolă persoanelor care cer acest lucru. Aplicanții sunt sfătuiți, de asemenea, să închidă fereastra browserului în care au lucrat la sfârşitul navigării lor în siteurile sau serviciile furnizate de RALCOM.RO.

Aceste sfaturi sunt destinate să înlăture accesul persoanelor neautorizate la informaţiile personale ale aplicanților ori la corespondenţa acestora atunci când lucrează într-o reţea de computere aflată într-un loc public (în cafenelele internet, spre exemplu).

Din păcate, nici o transmisie de date prin intemediul internetului nu poate fi garantată a fi 100% sigură. În consecinţă, în ciuda eforturilor noastre de a proteja informaţia personală, RALCOM.RO nu poate asigura sau garanta securitatea informaţiilor transmise de fiecare aplicant către noi, către şi de la serviciile noastre online sau produsele noastre. Pentru asta, aplicanții noștri sunt avertizați că orice informaţie trimisă către noi se va face pe propriul lor risc.

Cu toate acestea, garantăm că vom depune toate eforturile pentru a asigura securitatea acestora în sistemele noastre, conform standardelor de securitate impuse de legislaţia română în vigoare.

Cine are acces la informaţia colectată de la aplicanți?

Prin excepţie de la cazurile expuse mai sus, RALCOM.RO nu va dezvălui niciun fel de informaţie identificabilă personal despre utilizatorii săi către terţe părţi fără a primi mai întâi consimţământul expres al utilizatorilor în această privinţă.

În acelaşi timp, însă, RALCOM.RO poate dezvălui informaţii identificabile personal atunci când legea prevede expres acest lucru sau când acest lucru este necesar pentru protejarea drepturilor şi intereselor RALCOM.RO.

În concluzie, atunci când aplicanții noștri vor accesa siteurile RALCOM.RO și li se va cere să ne dezvăluie informaţii despre ei, aceste informaţii vor fi dezvăluite doar prin intermediul site-urilor RALCOM.RO, cu excepţia cazului când serviciul sau informaţia respectivă este oferită în parteneriat cu un alt site sau serviciu.

De fiecare dată însă când un astfel de serviciu este furnizat în parteneriat cu un alt site, aplicanții vor fi  informați asupra acestui lucru. În ideea de a furniza servicii la standarde cât mai înalte, este necesară partajarea informaţiilor personale cu site-ul sau serviciul copartener. 

Dacă aplicanții nu vor dori ca aceste date să le fie partajate, vor putea proceda în consecinţă prin a nu permite transferul datelor, prin neutilizarea acelui serviciu specific

.Dacă aplicanții aleg însă să accepte partajarea datelor, trebuie să fie informați că funizorii serviciului în parteneriat pot avea practici separate de confidenţialitate şi de colectare a datelor. RALCOM.RO nu are niciun fel de control şi nu poate garanta asupra tuturor aspectelor juridice pe care le implică folosirea acestor practici independente de confidenţialitate.

Cum putem corecta erorile din datele colectate de la aplicanții noștri?

Dacă aplicanții vor crea un cont la unul dintre serviciile noastre, acestora li se va putea trimite un e-mail de confirmare prin care să le fie oferite detaliile noului lor cont. Mesajul de confirmare va fi trimis la adresa de e-mail pe care furnizată şi va descrie modalităţile prin care aplicantul poate modifica sau şterge datele contului pe care tocmai l-a creat. Aplicanții sunt sfătuiți să păstreze acest e-mail de confirmare, mai ales că acesta conţine şi informaţii care vor putea fi utile atunci când apar probleme în accesarea serviciilor noastre.

Partajarea informaţiilor către terţi

Site-urile RALCOM.RO pot folosi serviciile unor companii de advertising pentru stabilirea ţintelor publicitare şi susţinerea de campanii publicitare şi alte mesaje specifice activităţii de marketing. Pentru aceasta, aceste companii pot colecta date anonime prin intermediul cookieurilor. În măsura în care acest lucru se va întâmpla, RALCOM.RO va include în acordul său de confidenţialitate link-uri către acordurile de confidenţialitate ale reţelelor de advertising partenere.

Certificări

1. Anterior intrării în vigoare a Regulamentului (UE) 2016/679 cu privire la protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date Ralcom Exhibitions srl a fost acreditata ca operator de date cu caracter personal, conform Notificării nr. 26827/03.04.2013.

2. Ralcom Exhibitions srl și-a implementat și certificat pentru prima oară Sistemul de Management al Calității ISO în anul 2007 (ISO 9001:2008), fiind recertificat cu marca de acreditare DAkkS în data de 13.12.2012, prin organizația Intertek.

Compania Ralcom Exhibitions srl lucrează într-un sistem de management bine implementat, ceea ce se poate observa și din colaborările îndelungate pe care le avem cu clienții noștri.

Intertek este o organizație mondială de servicii tehnice, dedicată reducerii riscurilor clienților prin furnizarea serviciilor de certificare a sistemelor de management, inspecții tehnice, training,  audituri sociale, teste de laborator atât la un nivel global, cât și la nivel local. 

Astăzi, Intertek operează în peste 1.000 de locaţii, aflate în mai mult de 100 de ţări și se află în rândul celor mai mari 3 organizații  din domeniu. 

Date de contact

Acest website este administrat de Ralcom Exhibitions srl, companie românească cu capital privat care poate fi contactată la adresa:
Str. Răspântiilor nr. 20 A
020548 Bucureşti - 2, România

Program: Luni - Vineri: 09:00 - 18:00

Telefon:
+40 21 - 210 58 14
+40 21 - 210 65 40
+40 21 - 211 15 41
+40 21 - 212 27 02

Fax: +40 21 212 27 02