Absolvent al Universității de Medicină și Farmacie Târgu Mureș, Conf. Univ. Dr. Szederjesi János își desfășoară activitatea ca Medic de Medicină Generală în perioada 1997-2001 în Unitatea Primiri Urgențe – SMURD a Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș (SCJU).
Începând cu anul 2001 începe activitatea în cadrul Secției Clinice de Anestezie - Terapie Intensivă a SCJU Târgu Mureș, unde activează și în prezent, iar începând din anul 2018 deține funcția de Director Medical în cadrul spitalului.
A parcurs toate treptele ierarhiei medicale prin examene și concursuri, astfel încât a obținut titlul de Doctor în Medicină in anul 2010, iar din anul 2013, titlul de medic primar ATI.
Activitatea didactică și-o desfășoară în cadrul Universității de Medicină și Farmacie Târgu Mureș, în calitate de conferențiar universitar la Disciplina de ATI (titlu obținut în anul 2016). În prezent ocupă funcția de Coordonator al Centrului de Simulare și Abilități practice din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, unicul centru din țară acreditat de Societatea Europeană de Simulare SESAM și este membru activ al Grupului de Acreditare SESAM începând din anul 2017.
Preocupat încă din tinerețe de activitatea științifică deține astfel, patru cărți elaborate ca și autor principal, având ca principală temă de cercetare medicală anestezia intravenoasă (TIVA-TCI), precum și pe partea de educație medicală prin simulare practică, CRM (crisis resource management, effective teamwork management), abilități de comunicare.