Dr. Irina Ristescu este Șef de Lucrări la Disciplina Anestezie - Terapie Intensivă, Universitatea „Grigore T. Popa” din Iași și medic primar Anestezie - Terapie Intensivă la Institutul Regional de Oncologie Iași.
După obținerea diplomei de medic la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași în anul 1998, Dr. Ristescu a devenit medic rezident Anestezie - Terapie Intensivă, iar ulterior, Preparator Universitar. Pe perioada rezidențiatului a lucrat în Spitalul Clinic Universitar „Sf. Spiridon” Iași și timp de 6 luni, în anul 2004 în Clinique de l’Europe, afiliat Universitatății Catolice „Louvain-la -Neuve” Bruxelles, Belgia. A obținut titlul de Doctor în Medicină în anul 2012, iar în intervalul 2014-2016 a efectuat cercetarea postdoctorală cu tema „Efectele anesteziei generale asupra răspunsului imun la pacientele cu cancer de col uterin”.
Domeniile de interes în cercetarea fundamentală și clinică sunt: influența intervențiilor perioperatorii asupra imunității si recurenței cancerului, implementarea „Programului de Gestionare a Sângelui Pacientului la pacientul chirurgical oncologic”, nutriția clinică perioperatorie, probleme de etică în terapie intensivă, durerea acută și cronică la pacientul oncologic.
Dr. Irina Ristescu a participat ca lector la numeroase cursuri postuniversitare, conferințe și congrese, a publicat ca autor și co-autor capitole de carte și articole în domeniile de interes, a fost investigator local în cadrul unor studii naționale și internaționale și este membru in societăți naționale și internaționale de anestezie, terapie intensivă și nutriție.