Dr. Bogdan Pană este absolvent al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, iar stagiul de pregătire in specialitate a avut loc la Spitalul Clinic Colentina București.
Activitate profesională:
• Interes special în sindroame cefalalgice și neuromodulare – peste 100 de pacienti cu migrenă tratați prin stimulare electrică transcutanată a nervului trigemen
• Din februarie 2020 urmează cursurile de Masterat în cefalee ale Universității Sapienza din Roma, sub îndrumarea Prof Martelletti
• Bursă Clinical Fellowship a Academiei Europene de Neurologie pentru studierea patologiei nervilor periferici la Bologna, sub îndurmarea Prof. Liguori – iunie-iulie 2019
• Un an universitar efectuat la Universita degli Studi di Palermo, Italia, în cadrul programului de burse Erasmus, inclusiv stagiul de neurologie în departamentul condus de Prof. Savettieri.
• Experiență de peste 2 ani ca manager de caz în realizarea rapoartelor de a doua opinie medicală, în colaborare cu medici și spitale din Europa si Israel și ca medic integrator de caz în cadrul întâlnirilor multidisciplinare de tip Tumor Board.
• Membru al Societății Române de Neurologie (SNR), membru RRFS al Academiei Europene de Neurologie (EAN) și membru afiliat al Societății Internaționale a Cefaleei (IHS).
Activitate științifică: participări cu lucrări științifice la congrese naționale și internaționale și în publicații de specialitate.