CONFERINȚA NAȚIONALĂ ALZHEIMER 2020
cu participare internațională
Ediția a 10-a, Actualități în domeniul demențelor
Manifestare însoțită de o expoziție medicală specializată
19 - 22 februarie 2020
World Trade Center • București, România
Șef De Lucrări Dr. Arh.
Universitatea de Arhitectură și Urbanism "Ion Mincu"
Mihaela Zamfir (Grigorescu) (născută în 1978) este Şef de Lucrări Dr. Arh., Departamentul Sinteza Proiectării de Arhitectură anii IV-V, Facultatea de Arhitectură, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism, “Ion Mincu”, Bucureşti, România și conduce din 2006 studioul de arhitectură M.M.Z.
Competenţe şi expertiză: arhitectura comunităţii │ cercetare interdisciplinară arhitectură-medicină-psihologie-sociologie-kinetoterapie │ perspectiva vârstei/vârstelor în arhitectură │ arhitectură pentru persoane vârstnice │ arhitectură intergeneraţională│mediul construit dementia-friendly │ relaţia spaţiu public-spaţiu privat │ design de interior│accesibilitate │comunicare şi media │ lifelong learning │
În prezent are următorul palmares:
• ABSOLVENTĂ FACULTATEA DE ARHITECTURĂ (2003);
• ABSOLVENTĂ ŞEFĂ DE PROMOŢIE MASTER – Reabilitarea Patrimoniului Construit (2005);
• DOCTOR ÎN ŞTIINŢE – ARHITECTURĂ (2014);
• 17 ani CADRU DIDACTIC UNIVERSITAR în cadrul UAUIM (2003 – prezent);
• 17 ani ARHITECT PRACTICIAN (2003 – prezent);
• 148 COMUNICĂRI la evenimente/conferinţe naţionale şi internaţionale de specialitate şi interdisciplinare;
• 122 PUBLICAȚII ŞTIINŢIFICE (extenso + abstracts + proceedings) ARTICOLE / CAPITOLE CĂRŢI;
• 73 DIPLOME ȘI CERTIFICATE DE FORMARE CONTINUĂ de arhitectură și interdisciplinară;
• MANAGER DE COMUNICARE PROIECT INTERDISCIPLINAR – GRANT EUROPEAN – INDEED PROJECT DANUBE INTERREG (2018 – prezent, 10 ţări implicate);
http://www.interreg-danube.eu/approved-projects/indeedhttp://www.interreg-danube.eu/approved-projects/indeed/section/contact
• MEMBRU ÎN ECHIPA PROIECTULUI EUROPEAN INTERDISCIPLINAR – GRANT EUROPEAN SENSE GARDEN (2017 – prezent); http://www.webdisplay.be/sgws/index.htmlhttp://www.webdisplay.be/sgws/team.html
• MEMBRU ÎN GRUPUL DE LUCRU – GRANT EUROPEAN ADVANTAGE JA – Managing Frailty (2019); http://www.advantageja.eu/
• MEMBRU ÎN PROIECTUL CULTURAL ROMÂNIA IDENTITARĂ (2016);
http://www.romaniaidentitara.ro/http://www.romaniaidentitara.ro/articol/4-atelier-1:-individualitatea-unei-persoane-individualitatea-unei-comunitati
• 1 PROIECT depus pentru obţinere de GRANT POSTDOCTORAL – InnovARCH_Age (2017);
• 1 PROIECT-PJ-04 CLIC – Caring Living in Intergenerational Communities – depus pentru obţinere de GRANT-uri cercetare prin UAUIM în calitate de COORDONATOR (2015);
• COORDONATOR SECȚIUNEA DE ARHITECTURĂ, 3 ediții, în cadrul CONFERINȚEI NAȚIONALE ALZHEIMER (2017 – prezent);
• COORDONATOR CURS TEORIA PROIECTULUI (an 4_2018 – 2019; an 5_2019 – 2020)• COORDONATOR CONFERINŢA NAŢIONALĂ ARHITECTURA INCLUZIVĂ (2013);
• MEMBRU ÎN COMITETE ŞTIINŢIFICE de organizare CONFERINŢE INTERNAŢIONALE (EURAU – European Symposium on Research in Architecture – 2016; ICAR – nternational Conference of Architectural Research – 2015);
• MEMBRU ÎN COMITETUL ŞTIINŢIFIC de organizare CONFERINȚA NAȚIONALĂ ALZHEIMER (2019);
• MEMBRU ÎN COMITETE ȘTIINȚIFICE ȘI DE PEER-REVIEW – Revista Argument (2018 – prezent) și 2 cărți (Coordonator Prof. Dr. Arh. Ana-Maria Dabija);
• PREMIUL DE EXCELENȚĂ MagnaNews “OAMENI CARE CONTEAZĂ” (2019);
• PREMIUL PENTRU CEL MAI BUN POSTER INTERDISCIPLINAR CONFERINȚA NAȚIONALĂ DE PSIHIATRIE (2019);
• PREMIUL “TÂNĂRUL CERCETATOR” – A 37-a CONFERINŢĂ NAŢIONALĂ DE GERIATRIE ŞI GERONTOLOGIE – OCTOMBRIE (2012);
• COORDONATOR ASISTENT GeroHOMEASSIST – Program de formare: Asistența interdisciplinară a pacientului vârstnic la domiciliu (2013);
• COORDONATOR Atelier: ROMÂNIA IDENTITARĂ, Societatea Română de Psihanaliză (2016);
• FORMATOR în cadrul cursului: Consilierea familiei pacientului cu tulburări neurocognitive (2019);
• FORMATOR în cadrul cursului: GerontoASSIST: Asistenţa multidimensională a vârstnicului în familie şi în comunitate (2013);
• LECTOR la Școala de Vară de Arhitectură Stejarul, Giurgiu (2013);
• 17 ani experienţa in PROIECTARE DE ARHITECTURĂ;
• > 50 de LOCUINŢE INDIVIDUALE;
• 2 ANSAMBLURI REZIDENŢIALE DE LOCUINŢE COLECTIVE;
• > 40 de AMENAJĂRI / DESIGN DE INTERIOR pentru LOCUINŢE INDIVIDUALE și APARTAMENTE;
• > 10 AMENAJĂRI DESIGN DE INTERIOR BIROURI, CLINICI și SPAŢII COMERCIALE;
• 2 ani colaborare studii urbanistice in domeniul IMOBILIARE;
• > 100 de RAPOARTE TEHNICE DE EVALUARE d.p.d.v. URBANISTIC şi ARHITECTURAL terenuri;
• Membru OAR TNA 4800- arhitect cu drept de semnătură;
• Membru Societatea Română Alzheimer;
• Invitat LA EMISIUNI TV ȘI RADIO.
Organizator Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie | Cu sprijinul
Societății Române Alzheimer
| Professional Congress Organizer Ralcom Exhibitions srl |