Sesiunile Webinarului vor fi disponibile în platforma virtuală
(doar pentru participanții înregistrați) până la 10 decembrie 2024.

doina cozman

Doina Cozman este profesor de psihiatrie și psihologie clinică în cadrul Departamentului de Psihologie Clinică-Psihiatrie, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, România. Fost președintele al Asociației Române de Psihiatrie și Psihoterapie.

Este implicată în cercetarea suicidologiei de peste 30 de ani. A fondat primul ONG în domeniu (Alianța Anti-suicid, 1995) și prima linie de criză din România - Telefonul Verde Anti-suicid: 0800 801 200 (2013). Prof. Dr. Cozman este Președinte al Alianței Române de Prevenție a Suicidului. A fost mai mulți ani reprezentant național al României în cadrul International Association for Suicide Prevention and Crisis Intervention.

În 2011, a fost distinsă cu Medalia Krepelin-Alzheimer de către Universitatea „Ludwig Maximilians” din Munchen, ca recunoaștere pentru meritele sale în cercetarea suicidologiei.

A participat ca cercetător principal din partea României la două proiecte europene finanțate de al Șaptelea Program-Cadru al UE: SEYLE și WE-STAY pentru prevenirea comportamentului suicidar la adolescenții din Europa. De asemenea, este implicată în cercetări privind sănătatea mintală, depresia, dependența de droguri, validarea testelor clinice în limba română și neuropsihologie.

Prof. Dr. Cozman are o bogată activitate de publicare în diferite limbi (română, franceză, engleză), fiind autor și co-autor al monografiilor axate pe comportamentul suicidului și sănătatea mintală, cum ar fi: Prevenirea sinuciderii în România (în D. Wasserman și C. Wasserman, ed., Oxford Textbook of Suicidology and Preicide Suicide); Suicidologie (Editura Academică Lambert); Psihologie Medicală (Polirom), etc. A publicat, de asemenea, peste 80 de articole citate în reviste de prestigiu la nivel internațional (Lancet, 2015; Lancet Psychiatry, 2016, etc.).

În prezent, este redactor-șef al revistei Psihiatru.ro.