CONFERINȚA NAȚIONALĂ de PSIHIATRIE 2021


Credite
Click AICI pentru detalii.

cristina bredicean

Șef lucrări în cadrul departamentului Neuroștiințe, disciplina psihiatrie în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, medic primar psihiatrie, doctor în științe medicale. A urmat cursurile de psihoterapie cognitiv-comportamentală și psihodramă clasică moreniană.

Domeniul de interes este reprezentat de tulburările psihotice, doctoratul fiind legat de tulburarea schizoafectivă. Ulterior, ca interes, s-a adăugat patologia deteriorativă pentru care are o colaborare în cadrul departamentului cu disciplina de neurologie și cea de psihologie. În prezent, preocupările s-au îndreptat către bolile oncologice, mai ales spre neoplasmul de sân. În această direcție există o colaborare cu oncologia medicală și chirurgia plastică pentru identificarea rolului pe care îl are prezența simptomatologiei psihiatrice la femeile cu neoplasm de sân, dar și pentru realizarea unor modalități de intervenție psihoterapeutică în vederea creșterii calității vieții lor.

În prezent, este vice-președinte al Asociației Psihiatrice Timișoara în cadrul căreia desfășoară activități legate de promovarea sănătății mintale în comunitate.