CONFERINȚA NAȚIONALĂ de PSIHIATRIE 2021


Credite
Click AICI pentru detalii.

aurel nireștean

Este șeful Disciplinei de Psihiatrie din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș și președintele Asociației Române de Studiu a Personalității. A fost și este implicat de câteva decenii în evaluarea și descrierea personalității normale și patologice, a tulburărilor de comportament, precum și a diversității de condiții psihopatologice comorbide.

În ultimii ani a abordat inclusiv în cadrul unor manifestări științifice cu caracter național și internațional componența spirituală inclusiv cea religioasă a persoanei umane pe teritoriul dintre normalitate și anormalitate.

Este autor și co-autor a peste 150 de lucrări de specialitate publicate în țară și în străinătate și, de asemenea, a peste 20 volume, cursuri și monografii centrate pe patologia personalității, dar și pe tulburările afective, depresive și anxioase și pe cele arondate patologiei profesionale.

A organizat anual începând cu anul 2003 Simpozioanele naționale ale Asociației Române de Studiu a Personalității, două Conferințe Naționale și un Congres Național ale A.R.P.P., un Congres European al Asociației Internaționale de Studiu a Personalității, precum și WPA 2015 Bucharest International Congress on Primary Care Mental Health.