CONFERINȚA NAȚIONALĂ de PSIHIATRIE 2021


Credite
Click AICI pentru detalii.

alin gavreliuc


Alin Gavreliuc este profesor universitar doctor la Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Sociologie și Psihologie, Departamentul de Psihologie, doctor în Psihologie socială al Universității din București (2003), abilitare în Psihologie în cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj Napoca (2013).

Autor a 7 cărți ca unic / prim autor, din care trei: „De la relaţiile interpersonale la comunicarea socială. Psihologia socială şi stadiile progresive ale articulării sinelui” (2007), „Psihologie interculturală. Repere teoretice și diagnoze românești” (2011) și „Psihologia socială și dinamica personalității. Acumulări, sinteze, perspective” (2019), apărute ca unic autor la Editura Polirom.

A mai publicat 4 cărți ca și co-autor sau ca și coordonator, precum și peste 50 de articole în reviste și volume de specialitate din țară și străinătate, printre care și studii publicate ca și co-autor în cele mai relevante jurnale din lume în domeniul psihologiei interculturale (Journal of Cross-Cultural Psychology) și psihologiei sociale (Journal of Personality and Social Psychology).

A coordonat sau a fost integrat în colectivul a peste 20 de proiecte de cercetare și implementare cu finanțare națională sau internațională.

Este membru al Asociației Internaționale de Psihologie interculturală - IACCP (International Association for Cross-Cultural Psychology).

Domenii de interes ştiinţific:
- structurarea sinelui în contexte interculturale
- credințe sociale și dimensiuni culturale în medii organizaționale specifice
- fundamentele culturale ale fericirii individuale
- diagnoză socială la nivel organizațional sau/și structural
- studiul imaginarului bănățean - imagologie interetnică și interregională
- norme implicite, scenarii comportamentale și capital social în România contemporană