CONFERINȚA NAȚIONALĂ de PSIHIATRIE 2021


Credite
Click AICI pentru detalii.

alexandru paziuc


Dr. Alexandru Paziuc reprezintă un model de implicare și profesionalism pentru domeniul psihiatriei. Contribuția sa constantă pentru reforma sistemului românesc de sănătate mintală indică o reală preocupare pentru pacienți și pentru îmbunătățirea centrelor specializate.

A absolvit la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași și a fost inclus într-un prestigios program de burse, la Universitățile George Washington și Georgetown din Statele Unite ale Americii.

În 1993, a preluat activitatea psihiatrică la Câmpulung Moldovenesc, transformând secția de psihiatrie a spitalului municipal în spital independent. Prin introducerea unei echipe multidisciplinare și conceptelor de reabilitare psihosocială și asistență comunitară psihiatrică, a modernizat instituția și a creat un centru important pentru îngrijirea sănătății mintale din România.

Promovează implicarea pacienților în propriul proces terapeutic prin diverse activități și programe. A fost coordonator al proiectului PHARE pentru alternative comunitare de îngrijire psihiatrică, coordonator național al proiectului HELPS, o rețea europeană de dezvoltare a sănătății fizice a rezidenților din unitățile de îngrijire și a făcut parte din grupul de evaluare a prestigioasei reviste The Economist.

Este președinte și membru fondator al Asociației Române de Psihiatrie Socială și membru în consiliul de conducere al Asociației Române de Psihiatrie si Psihoterapie. În 1995, a înființat Fundația Orizonturi, o societate caritabilă pentru beneficiarii de servicii psihiatrice și continuă să organizeze congrese și simpozioane naționale și internaționale cu tematici diverse din domeniul sănătății mintale.

Activitățile sale au fost recunoscute cu diverse distincții. A fost nominalizat la Premiul Elisabeth Pilkington Rațiu pentru Sănătate Mintală, iar Fundația Estuar l-a premiat, alături de alte personalități ale psihiatriei românești, în cadrul evenimentului „Gala Gesturilor de Suflet în Sănătate Mintală”.

Dr. Paziuc susține cu tărie că reabilitarea psihosocială este un proces complex ce necesită o intervenție multidisciplinară, profesionalism și coeziunea medicilor cu pacienții, familiile acestora și comunitatea lor.