AL 47-LEA CONGRES AL SOCIETĂȚII ROMÂNE DE ANESTEZIE ȘI TERAPIE INTENSIVĂ
AL 15-LEA CONGRES ROMÂNO-FRANCEZ DE ANESTEZIE ȘI TERAPIE INTENSIVĂ
AL 13-LEA SIMPOZION ROMÂNO-ISRAELIAN DE ACTUALITĂȚI ÎN ANESTEZIE ȘI TERAPIE INTENSIVĂ
AL 20-LEA CONGRES AL ASISTENȚILOR DE ANESTEZIE ȘI TERAPIE INTENSIVĂ
AL 8-LEA SIMPOZION "ROMÂNIA DODOLOAȚĂ" AL SOCIETĂȚILOR DE ANESTEZIE ȘI TERAPIE INTENSIVĂ DIN ROMÂNIA ȘI MOLDOVA
15 - 19 SEPTEMBRIE 2021
Eveniment virtual
Leonard Azamfirei este profesor de anestezie și terapie intensivă, șeful disciplinei de Anestezie și Terapie Intensivă și rectorul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș. Este redactor șef al The Journal of Critical Care Medicine.
A înființat Centrul de Simulare și Abilități Practice din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, promovând implementarea de metode moderne de instruire incluzând simularea medicală, utilizarea realității virtuale în pregătirea medicală precum și digitalizarea.
A inițiat programe noi de studii universitare, printre care cele de inginerie medicală, inteligență artificială, tehnologia informației și bioinformatică.
Este membru în Senatul Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă (SRATI), președinte al Fundației Române de Învățământ Anestezic (FRATI) și a Societății Române de Simulare aplicată în Medicină. Totodată este membru corespondent al Academiei de Științe Medicale din România.
La nivel național este vicepreședintele Consiliului Național al Rectorilor din România, vicepreședintele Senatului României și membru în Comisia de sănătate și în Comisia de învățământ a Senatului României.