Dr. Teodor Stamate este profesor emerit al Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași, șeful clinicii de Chirurgie Plastică și Reconstructivă la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Spiridon” Iași. În decursul celor 41 de ani de practică medicală și experiență acumulată atât în clinicile de profil din București și din Iași – dar și în stagiile de perfecționare din Franța (Strasbourg – Guy Foucher; Nancy – Prof. Michel Merle; Institutul European de Microchirurgie Brabois, Nancy – Prof. Louis De’Medinacelli; Rouen – (Dr. Olivier Lemarchant); Germania (Freiburg – Prof. G, Stark) – a efectuat peste 25 000 de intervenții chirurgicale, promovând 40 de tehnici în premieră la Iași, din care 19 tehnici personale și una în premieră mondială (Religious Motivation for a Left to Right Hand Healthy Index Transfer). Este prim autor a două monografii (“Microchirurgia reconstructivă a nervilor periferici” și „Arsurile. Clinică şi tratament ”) și coautor la 6 (șase) tratate dintre care 3 naționale și 3 internaționale; autor a 55 lucrări publicate in extenso și a peste 200 de comunicări științifice la congresele naționale și internaționale. Este îndrumător de doctorat de 14 ani cu 7 proiecte de cercetare în desfășurare și 14 finalizate. Este membru al mai multor societăți științifice internaționale EFSM (European Federation of Societies for Microsurgery), WSRM (World Society for Reconstructive Microsurgery), EBA (European Burn Association), ISPRES (International Society of Plastic Regenerative Surgery), ISAPS (International Society of Aesthetic and Plastic Surgery), FESSH (Federation of the European Societies for Surgery of the Hand), EAMN (European Academy for Multidisciplinary Neurotraumatology), membru de onoare al Societății Italiene de Microchirurgie (SIM) și fost-președinte al BAPRAS (Balkan Association for Plastic, Reconstructive and Aesthetic Surgery). Membru în comitetele științifice ale conferințelor internaționale, Invited Speaker și Chairman: Group for the Advancement of Microsurgery (GAM), EFSM, FESSH, BAPRAS, etc. Este membru al Comitetului Ştiinţific al Colegiului de Redacţie a revistei italiene Chirurgia della Mano sub egida SICM (Italia) și în board-ul de peer review al revistei Microsurgery, cât și în diverse comisii de examen (specialitate, primariat, doctorat) sau ocuparea unor posturi universitare.